O saptamana de cand n-am mai scris.Degetele mele aluneca usor pe taste,si fragmentele dizarmonice de ganduri curg la vale.O adiere dulce imi mangaie fata.Cred ca am mostenit de la mama chestia asta cu lasatu geamului deschis ca sa aierisesc.
Ma uit in minunata mea camera.Mobilul zace pe undeva prin camera.Ganterele mele deja ponosite stau intr-un echilibru precar pe un raft prea subred ca sa le sustina greutatea.Cu ultimele forte ale bateriei,PSP-ul rage finlul unei melodii pe care nu o cunosc.Pe jos,niste servetele frmuos impaturite,o farfurie goala,o carte neinceputa si nimic mai mult.
In aceasta austeritate neinchipuita ma simt ca o constructie incidenta{cine mai asculta ceva pe la ora de romana,stia ca o constructie incidenta e o propozitie in fraza care nu are functie si care ar putea la fel de bine sa nu exite acolo}.
Adeseori,mi-am dorit,in aceste momente de plictiseala,sa sar pe geam si sa ma plimb pe strada la nesfarsit,pana ma pierd si imi arunc orgoliul la o parte ca sa-l sun pe tata sa ma gaseasca.
Dar seara asta e diferita.Simt acel impuls de a sari pe geam mai puternic ca niciodata.
Cu grija,imi iau adidasii,ma imbrac subtire cum imi place mie,adica numai un hanorac si blugii si pornesc la drum.
Pe strada.Linistea si pace,nemiscarea,stabilitatea ma face sa-mi vindec sechelele provocate de prea mult invatat la geogra sau fizica.
Si acolo o vad pe ea.Sta nemiscata sub un felinar.E fata pe care o iubesc de ceva vreme.Se uita la mine,cred ca aruca o momeala.Ma fac ca nu o vad si ca din senin la 30 de metri de ea ma opresc si ma sprijin de un stalp.Ea ma priveste cu un oarecare dispret."N-ai curaj sa vorbesti cu mine?",ma intreaba din priviri."Nu",ii raspund eu tot din priviri.
Instantaneu aproape,porneste.Fiind un bun actor,ma fac ingrijorat de ora,ma uit la ceas si pornesc si eu dupa ea.Merge destul de repede.Eram multumit ca nu era nevoie sa mimez un pas de balerin ca sa nu ii dau de banuit.Dar,in subconstient,eram sigur ca ea imi stia fiecare gand.
Deodata,ma trezesc din reverie.Ea travaerseaza strada.Un tramvai vine.Cu viteza unui animal de prada ea se urca si usile se inchid.
Stupefiat privesc cum se indeparteaza.
Imi arunca o privire plina de dispret sau poate dezamagire,sincer,nu stiu."Credeam ca ai sa incerci mai mult sa ma prinzi".
O putere mare imi vine in corp.Cu o degajare maxima luasem deja hotararea.Am fugit ca un nebun aproape un kilometru dupa acel tramvai.Nici nu gafaiam cand s-a oprit.
Cu gratia care o caracteriza,s-a dat jos.A mai mers putin si apoi,fulgerator,s-a intors pe calcaie si m-a pironit cu privirea ei neagra.Involuntar,m-am sprijint intr-un stalp,ca taranu intr-o sapa.Simteam ca acel stalp e unica mea legatura cu pamantul.Credeam ca de voi indrazni sa-mi iau o clipa de pauza in atentia mea care era indreptata atat catre ea cat si catre acel unic punct de sprijin,stalpul,as fi fost inghitit de proprii mei demoni.
Liniste...
In pasi marunti si masurati incepe sa inainteze catre mine...
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu